Heermeo

Este un sistem bazat pe inteligența artificială de tip IVR (Sistem de interacțiune vocală), prin care acesta va înțelege cuvintele rostite de apelant.
Prin înțelegerea cuvintelor, ne referim la faptul că vom putea lucra direct cu inputul vocal al utilizatorului.

La ce ajută un astfel de sistem?

Ei bine, să luăm exemplu o afacere din domeniul HoReCa. Presupunem că acest business este format dintr-un furnizor și mai mulți clienți mici. Aceștia din urmă, nu dispun de infrastructura informatică și personal școlarizat care să folosească o soluție software clasică.

Aici intervine Heermeo. Angajații clientului vor primi un număr de telefon la care vor suna și vor transmite verbal codul produsului și cantitatea necesară pentru comandă.

La final, sistemul nostru va genera o comandă, aceasta va fi supusă confirmării celui care a inițiat-o, iar mai apoi, se va trimite și centraliza furnizorului prin e-mail, sms sau orice alt mijloc tehnic disponibil în momentul de față.

Caracteristici

Comenzi telefonice

Transformarea apelurilor telefonice în comenzi propriu-zise. Exemplu: plasarea unei comenzi bazată pe ID-uri numerice și trimiterea acesteia pe e-mail.

Rapoarte

Totul este transparent pentru dumneavoastră. Puteți vedea detalii precum acuratețea convorbirii sau durata acestuia. În plus, veți avea acces la log-urile convorbirilor.

Fără bariere lingvistice

Dacă aveți clienți internaționali, nu vă faceți griji. Sistemele noastre suportă o multitudine de limbi care pot fi înțelese, fapt care îl vom discuta de la bun început.

Suport și eficiență

Vom stabili un tarif per minutul de convorbire telefonică, efectuat pe numărul alocat special pentru dumneavoastră. Soluțiile noastre scalabile permit orice volum de apeluri.

Testează gratuit

Pe website-ul Heermeo, puteți testa gratuit sistemul nostru. Nu trebuie decât să completați formularul din site cu niște date de test, plus datele dumneavoastră de contact, iar mai apoi veți primi prin e-mail comanda făcută de dumneavoastră.

Atenție! Folosiți un număr de telefon real (pentru a-l putea asocia cu setul de date introdus de dumneavoastră), dar și o adresă de e-mail validă pentru a vă putea trimite la final comanda cu datele rostite la telefon.